deosebIT Soft

Provocarea Barleta Bacau

01

Introducere

După ce a reușit să-și perfecționeze și să-și diversifice gama de produse pe care le produce, Barleta a devenit cel mai important furnizor de ambalaje de hârtie din România, fapt recunoscut și datorită premiilor și distincțiilor obținute. Acum e timpul ca acest lucru să fie la fel de bine evidențiat și în mediul online, cu ajutorul specialiștilor în domeniu.
În urma ședințelor cu managerul de proiect dedicat, s-a stabilit ca echipa Deosebit Soft să administreze pentru moment întreaga activitate online a companiei, pentru o prezență unitară și activă. Acest lucru însemna de fapt schimbarea paginii corporate, adică a site-ului de prezentare, crearea și administrarea unui magazin virtual/online, și nu în ultimul rând, schimbarea strategiei de marketing în mediul online și social media, eforturi ce aveau să se concretizeze prin creșterea vânzărilor și o cunoaștere mai bună a brand-ului la nivel național.

02

Plan de solutii

Imediat am trecut la partea de cercetare, pentru a putea pregăti un plan de soluții viabil. Am analizat concurența, clienții și publicul țintă, am identificat elementele ce nu pot lipsi de pe site și, în general, ce era necesar pentru ca experiența oferită de navigarea site-urilor să devină cu adevărat utilă pentru vizitatori, ca aceștia să reușească să găsească ușor produsele sau serviciile de care erau interesați. Cu alte cuvinte, site-urile să fie ‘user-friendly’, procesul de comandă/contact să fie unul intuitiv, navigarea în site cât mai simplă și eficientă, indiferent de ‘device-ul’ de pe care era accesat – adică un site responsive, care să arate bine și pe telefon și pe calculator.
Mai întâi am stabilit modificările paginii corporate, design, conținut, promovare. Site-ul de prezentare să fie simplu, aerisit, să ofere informații concise și legături relevante, să acționeze și ca o rampă de lansare pentru magazinul virtual și social media.
Pentru o administrare facilă, s-a ales platforma WordPress, magazinul virtual fiind construit cu ajutorul extensiei WooCommerce. S-a stabilit ca, după ce configurează magazinul virtual conform cerințelor, echipa Deosebit Soft să instruiască personalul Barleta ce se va ocupa de adăugarea de informații pe site, oferind de asemenea și tutoriale personalizate, pentru ca în final, panourile de administrare să fie pe deplin înțelese.
Adevărata provocare a acestui proiect s-a dovedit a fi chiar magazinul online. De altfel, din ce în ce mai mulți clienți au apelat la serviciile noastre pentru diverse automatizări ale site-urilor, indiferent ca vorbim despre aplicatii web ‘custom-izate’, integrarea de feed-uri, implementare ERP (Sistemul de planificare a resurselor întreprinderii) sau CRM (Sistem de gestiune a relației cu clienții).

03

Automatizare

Elementul ‘surpriza’ în acest caz, a venit din dorința clientului de a automatiza cât mai mult procesul de preluare și prelucrare a comenzilor, factorul uman să fie cât mai puțin implicat. Pentru a realiza acest lucru, echipa Deosebit Soft a sincronizat magazinul online cu programul de contabilitate – WinMentor, program folosit de către personalul Barleta.
Astfel, site-ul comunică direct cu softul de contabilitate și actualizează în timp real atât cantitățile produselor cât și prețul acestora, evitând totodată erorile umane ce pot interveni pe parcurs. Aceste tipuri de ‘automatizări’ fac de cele mai multe ori diferența dintre un magazin online de succes și unul obișnuit. Cu toate că nu sunt vizibile pe site și clienții nu interacționează în mod direct cu acestea, de fapt ajută foarte mult atât la procesul de comandă, cât și la timpii alocați.
Referitor la partea de optimizare a site-urilor, având deja stabilite anumite fraze și cuvinte cheie, a fost mai ușor de implementat încă din stadiul de creație, atât din punct de vedere al conținutului cât și a codului sursă. Bineînțeles, site-urile se pot optimiza și după finalizare, Deosebit Soft oferind și servicii dedicate ‘search engine optimization’.
Un site bine organizat și construit după standardele domeniului, este apreciat atât de roboții motoarelor de căutare cât și de vizitatorii ‘persoane reale’. Deseori recomandat, un astfel de site poate reduce și costurile de publicitate. Promovarea online poate fi destul de costisitoare și nu de multe ori, din cauza lipsei de experiență, aceste cheltuieli nu sunt justificate. Clienții noștri au aflat acest lucru și de fiecare dată apelează la noi înainte de a derula o nouă campanie de promovare online.

04

Concluzie

Ne-a bucurat acest proiect, în realizarea căruia managerul de proiect a dirijat și implicat întreaga echipă. Știm fiecare ce avem de făcut, experiența acumulată ne-a ajutat să respectăm întotdeauna dead-line-urile și astfel să avem satisfacții la fiecare proiect la care lucrăm.
Suntem oricând pregătiți pentru noi provocări și de fiecare dată găsim soluțiile necesare pentru a le finaliza cu succes.